Am decis: să trăiesc viața mea, nu a ta…
Să fiu eu însămi, nu altcineva…
Să nu fac o pasiune din a plăcea tuturor,
Chiar dacă ochii critici dor…
Am decis: să nu-mi cer iertare pentru greșeli imaginare,
Să nu-mi tot justific faptele, de dragul acceptării amare,
Să învăț să spun și nu, chiar și când doare…
Liniștea inimii, oricum, strigă prea tare…
Am decis: să nu mai trăiesc în trecut când prezentul zboară ca un pai,
Să nu depind de părerea ta, viața mea a fost ideea Lui, știai?
Să nu mă privesc prin ochii tăi critici, când Dumnezeu mă primește cu drag…
Să fiu eu însămi, iertată, asta contează în al veșniciei prag…
Am decis: să lupt pentru cununa veșnică, nu pentru cea ofilită de invidia rea…
Să uit răutățile presărate din belșug în calea mea…
Să privesc viitorul ca pe un dar frumos, înfruntând frica cu un zâmbet luminos,
Să fiu eu însămi, așa cum Dumnezeu m-a creat, de Mâna Sa chipu-mi vreau să fie modelat!
DUCIUC LIDIA 