Iubirea

Iubirea s-a născut pe cruce

Când nimeni nu o merita,

Păcatul ne pândea-n răscruce

Şi-n întuneric ne-nvelea…

Iubirea s-a-nnoit prin jertfă,

Când a strigat: „S-a terminat!”

Aceasta-i dragostea perfectă

Ce-n înviere-a triumfat.

Iubirea s-a născut şi-n mine,

Când viaţa mi-a înseninat

Cu ceruri noi, de soare pline,

Iertat fiind de-al meu păcat…

Iubirea-i crinul fără pată

Ce-a înflorit în văi de-abis,

Atunci când, dragostea de Tată,

În Carte, numele mi-a scris!

Iubirea-i taina cea adâncă

Ce s-a născut din Empireu,

Mai neclintită ca o stâncă,

Căci Stânca este Dumnezeu!

Iubirea e misterul vieţii

Ce s-a-ntrupat din infinit,

E roua pură a dimineţii

Ce udă câmpul ofilit…

Când toate se vor risipi,

Vorbirea-n limbi se va sfârşi,

Dar dragostea va dăinui

Din veşnicii în veşnicii!

Am decis!

Am decis: să trăiesc viața mea, nu a ta…

Să fiu eu însămi, nu altcineva…

Să nu fac o pasiune din a plăcea tuturor,

Chiar dacă ochii critici dor…

Am decis: să nu-mi cer iertare pentru greșeli imaginare,

Să nu-mi tot justific faptele, de dragul acceptării amare,

Să învăț să spun și nu, chiar și când doare…

Liniștea inimii, oricum, strigă prea tare…

Am decis: să nu mai trăiesc în trecut când prezentul zboară ca un pai,

Să nu depind de părerea ta, viața mea a fost ideea Lui, știai?

Să nu mă privesc prin ochii tăi critici, când Dumnezeu mă primește cu drag…

Să fiu eu însămi, iertată, asta contează în al veșniciei prag…

Am decis: să lupt pentru cununa veșnică, nu pentru cea ofilită de invidia rea…

Să uit răutățile presărate din belșug în calea mea…

Să privesc viitorul ca pe un dar frumos, înfruntând frica cu un zâmbet luminos,

Să fiu eu însămi, așa cum Dumnezeu m-a creat, de Mâna Sa chipu-mi vreau să fie modelat!