Iarna-i ca o primăvară:
Fluturi albi în aer zboară…
Pare că au înflorit,
Sau poate-au îmbătrânit…
Iar pământul – o mireasă
Îmbrăcată-n alb veşmânt,
Rochie are de mătasă,
Argintie, răcoroasă…
Timpul parcă s-a oprit;
Gerul, oare, l-a-ncolţit?
Sau stă mut, în contemplare,
Admirând aşa splendoare…
Cerul plumburiu îşi cerne
Lacrimile de sub gene,
Oare a-nţeles că-n van
Ţese vălul diafan?
Omule, priveşte-n zare,
Simţi parfum de sărbătoare?
Chiar natura se găteşte,
Dumnezeu, prin ea-ţi vorbeşte!
Totu-n jur se pregăteşte
Pentru o iarnă…ce sfârşeşte…
E-o continuă schimbare,
Căci viaţa-i trecătoare…
Haina ta e pregătită?
Inima îţi e albită?
Cerul e în aşteptare,
Mirele, pe nori, apare!
DUCIUC LIDIA 