Paradox…
Nu ştiu, Doamne, de ce m-ai iubit,
Nu-nţeleg calea crucii haine;
Te-am trădat, însă Tu Te-ai jertfit,
Ai murit, să trăiesc doar prin Tine…
Însă ştiu: bând cumplitul pahar
Moartea prin moarte ai frânt;
Nu-i iubire fără calvar
Şi-nviere fără mormânt!
În fiecare dimineaţă
Când, printre norii plumburii
Lumini cereşti revarsă viaţă
Ştiu: soarele se va ivi!
În fiecare primăvară
Când câmpu-i plin de muguri mii,
Prin vântul ce-i dezmiardă iară
Ei parcă-mi spun: vom înflori!
În toamne triste, mohorâte,
Ştiu: frunze moarte, fumurii
Desprinse-n zbor, aştern trudite
Pământul, spre-a se odihni…
Cânt de izvor când amuţeşte
De ger, în lacrimi de oţel,
Atunci speranţa încolţeşte
În gingaş chip de ghiocel
Când rece-i noaptea şi pustie,
Fecioare-adorm, alte-aţipesc,
Sfârşite-s toate, ca să-nvie
Speranţa-n Mirele Ceresc!
Chiar de oftezi stingher, să ştii,
Nu-i timp pierdut, căci într-o clipă
Un început măreţ va fi
În Primăvara nesfârşită!
Când dragostea e foc în inimi
Nimic nu-i greu de-nfăptuit;
Ea rupe lanţuri şi cătuşe
De dragul celui ce-i iubit…
„Nu pot”, „nu vreau”, „nu-mi stă-n putere”
Sunt vorbe vechi, făcute scrum…
Iubirea sare peste ziduri,
Prin stânca grea, ea face drum
Şi soarele e la amiază
Şi-n ochi luceşte un jar nestins,
Ea pururea se dăruieşte
Şi-apoi gândeşte: nu-i de-ajuns…
Să te jertfeşti, să crezi, să dărui,
Să suferi până la sfârşit:
Aceasta-i dragostea curată
Şi-acesta-i preţul, negreşit…
Doamne….am atât de puţină putere,
rămas-am c-o umbră de răbdare,
şi, ah, am uitat de mult ce înseamnă…..ascultare…
Cât de închis mi-a devenit sufletul…la sfinţenia Ta….
mi-e atât de anostă viaţa….fără ţel, fără ţintă, plutind în derivă…
Am vrut să ajung la starea cerută de Tine
Dar, uneori, fără efort şi, aşa, într-o clipă….
Când mă voi ridica? E prea multă risipă……tot ce e fără Tine e pierdut…
Şi-n curând, totul va fi doar….TRECUT……
Numai la Tine aflu pacea
Când totu-n jurul meu e scrum;
Când orice vis mi se destramă
Eşti pacea mea, Isus, pe drum…
Numai la Tine aflu pacea
Când toţi din jur mă părăsesc;
Când nu mai am nicio speranţă
La Tine pacea o găsesc
Numai la Tine aflu pacea
Când fără grai rămâne plânsul;
Când dorul meu în piept zvâcneşte
Tu mă-nconjori cu necuprinsul
Numai la Tine aflu pacea
Când, străbătând prin valea morţii
Simt cum puterile mă lasă,
Dar văd lumini în faţa porţii…
Isus, eşti pacea mea, de-a pururi
Şi inima de cer mi-e plină.
Chiar dac-atât de grea-i cărarea,
Tu-mi eşti o rază de lumină!
Cândva, din slavă, a coborât la noi
Un prunc ce, deşi n-avea strălucire,
Nici frumuseţe, nici comori….
Era cel mai frumos din omenire!
El n-a venit s-aducă judecată
Sau să împărăţească pe pământ;
n-a coborât din slava Sa cerească
să stăpânească ca un rege crunt…
Deşi cei mulţi au încercat să-L piardă
Şi s-au luptat chiar viaţa să I-o ia
El nu S-a răzbunat, n-a vrut osândă,
Deşi toată puterea I s-a dat…
Căci a venit la noi s-aducă pacea,
Să rupă jugul celor asupriţi,
Să dea lumină-n loc de întuneric,
Să lase-alin în loc de suferinţi….
El a venit s-aducă mântuirea
Aşa cum îngerii, odată, au cântat….
Să dea speranţă-n loc de tânguire
Şi să salveze un suflet disperat
A coborât din slăvi şi strălucire,
S-a dezbrăcat de tot ce-a fost regesc,
Un chip de om a luat, cu umilire
Ca astăzi să avem un chip ceresc!
Da, S-a născut Isus ca să salveze
Întreaga omenire din păcat!
Dar cât de mulţi au refuzat salvarea
Şi au ales cărarea spre neant…
Dar tuturor ce-au acceptat salvarea
Şi tuturor celor ce cred în El
Le-a dat un nume nou, o altă viaţă,
Şi-o ţară sfântă cu cerescul Miel!
Noapte. Liniste deplina. Chiar si argintiul zapezii scanteiaza in tacere…
Undeva, intr-un camp indepartat, dormiteaza cativa pastori, incalziti de darnicia focului.
Dintr-o data, linistea striga….totul prinde viata la lumina feerica a ingerilor.
Un cor ingeresc trimis de Marele Stapan, ii anunta tocmai pe ei, niste bieti ciobanasi ca, intr-o iesle umila s-a nascut un copil cu totul deosebit, copilul Isus, pentru a aduce pacea, adevarata pace….
Tot noapte.Iarna. Ajunul Craciunului….
O noapte de vis, dar un vis intruchipat, de data aceasta, intr-o fetita, Rebeca-Lois….o fericire nascuta din durere, durerea nasterii…
De data aceasta, Dumnezeu a trimis doar un inger, dar nu cu o solie, ci pentru a se naste in familia noastra….
Chiar atunci am inlocuit, intr-o clipa, ingrijorarea cu bucuria, teama cu iubirea, lacrimile de durere cu cele de fericire…..
Da! In sfarsit! In sfarsit sunt mama! Visul a devenit realitate!
Si, cel mai frumos lucru este ca, Marele Stapan a gasit cu cale sa ne inunde inimile de bucurie, daruindu-ne cel mai frumos cadou!!!
Sunt 3 ani de atunci…dar parca mai ieri s-a intamplat…da, ati ghicit : « poate o mama sa uite copilul care-l alapteaza ? »
Blogosfera crestina
Blogosfera crestina
